artă.nonstop

spațiu de artă independent | Sibiu

Show & Tell nr.4 | Ana Kun

02.03-12.04.2021

RO: „Am fost mereu curios să aflu câtă personalitate din cea a artistului se integrează în lucrarea finalizată a acestuia. Furând formula de Show and Tell – folosită în sistemele de învățământ din țări avansate (SUA, UK, Australia), am rugat câteva din artistele mele preferate să ne prezinte câte o lucrare aflând astfel povestea din spatele lucrării, cea pe care doar autorul ar putea să o știe. Pentru prima ediție Show & Tell au răspuns: Oana Barbonie, Alex Bodea, Alina Andrei și Ana Kun.” George Roșu

Ca să rămânem safe, vizionarea se face (încă) din exterior.


EN: „I was always curious to find out how much of the artist’s personality is integrated into her finished work. Stealing the Show and Tell formula – used in the education systems of advanced countries (USA, UK, Australia), I asked some of my favorite artists to present an art piece, thus finding out a story behind it only known by its author. For the first edition of Show & Tell, Oana Barbonie, Alex Bodea, Alina Andrei and Ana Kun answered.” George Roșu

In order to stay safe, the viewing is (still) from outside.

Ana Kun

RO: „Așa se face că am ocazia să arăt și explic la ce mă gândesc non-stop când trebuie să desenez la ce mă gândesc non-stop. Sigur că nu puteam face abstracție de textul lui Mircea Nicolae, mare cât o zi de post, nici de întrebarea lui George Roșu, pe care am înțeles-o ca: ea la ce se gândește non-stop?

În ultimul timp mă gândesc zilnic la bunkerele de pe dealul Șumiga, de unde se vede kula Vârșețului și câmpul cultivat cu un fel de natură. La cât poți fi de român / european / universal, cum se cos identitățile astea. Apoi e martie, luna femeii, în fapt o lună în care e o zi a femeii, dar nu e o zi fără plată. La exuberanța cu care se anunță încă o perioadă de austeritate. La pandemia eternă, în care se mai schimbă virușii sau tulpinile, sau la criza eternă, care e de o vreme. La cine este „ea” din „Mă gândesc la ea non-stop”-ul celor ce citesc acum. E o zeiță domestică? La natura captivă într-o gaură-n beton și la reveria din pădure, întreruptă de țânțarii pe care nu i-am desenat. La „Ba, e loc berechet”-ul Alicei din Țara Minunilor, când nu i se permite să ia loc la masă. La butoanele pe care trebuie să apeși și să aștepți schimbarea culorii la semafor, dar e covid pe ele și oricum nu merg. La cum poți să fii cine ești câtă vreme faci frumos și nu uiți cine te-a ajutat. La securiștii din epoca de piatră. La cum vreau să fac frumos, dar mă trădează gândurile. Mi-am lăsat niște loc liber să mai încerc.”

EN: So, I have the occasion to show and tell what I think of, nonstop when I have to draw what I think of, nonstop. It was impossible not to consider the text written by Mircea Nicolae, big as it is it cannot go unnoticed, as well as George Roșu’s question which I understood as – what is she thinking of, nonstop?

Lately, I think daily of the bunkers of Șumina hill, from where I can see the Vârșeț cula and the field with its sort of nature. I think of how much of a Romanian / European / Universal being one can be and how these identities are sewn. Then, I think since it’s March known as the women’s month, which in fact has a women’s day that is not even a day without payment. I think of the exuberant announcements of austerity, of the eternal pandemics in which viruses and variants are allowed to change, of the eternal crises that have been here for some time. I think of who she is of the ‘I think of her nonstop” of those now reading this text. Is she a domestic goddess? I think of a captive nature in the concrete hole and the eeriness of the forest, interrupted by the mosquitoes I chose not to draw. I think of the “there is plenty of space” in Alice in Wonderland when she is not allowed a place at the table. I think of the crosswalk buttons you push to change colors at the traffic light. There is covid on them and they don’t even work. I think of how you can be whoever you are as long as you play along nicely and do not forget who helped you along the way. I think of the Securitate officers from yesteryear. I think of how I want to play nice but my thoughts betray me. I’ve left some room to try some more.

Next Post

Previous Post

© 2022 artă.nonstop