
01.06.2023-20.06.2023
RO: Copii cu vârsta între 1 și 3 ani pictează liber.
Este cunoscută expicația conform căreia copiii nu desenează o pisică ci fac.
Iată o propunere de experiment: când se face trecerea de la exprimare sinceră și liberă la reprezentare calculcată și programată?
Există oare un instinct anume, înăscut pentru artă? Dacă da, ce se întâmplă cu el după o vreme? Dacă nu, cum se explică desenele acestea?
Martin. Cuvântul pe care Agnes l-a pronunțat înainte să-şi rostească prenumele.
Martin Edu. Proiectul inspirat din relația părinților cu Agnes şi povestea unui centru educațional bazat pe relația unică, magică şi fantastică dintre părinți şi copii.
Martin Edu Center este acel loc unde copiii sunt încurajaţi să se joace, să descopere lumea prin experiment, cu zâmbetul pe buze; unde îmbrățişează şi colorează; unde zboară spre culori şi lumi fantastice.
La Martin Edu, copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani pornesc în aventuroasa călătorie a vieții lor, plină de farmec, poveşti şi peripeții. Singuri sau însoțiți de Ralu, cei mici încep aici primele cursuri de educație antepreşcolară, îşi fac primii prieteni, împart primele jucării, descoperă prima trambulină, primul urs panda şi primele baloane de săpun.
La Martin EDU Center copiii pictează într-o poieniță, iar apoi expun lucrarea la artă.nonstop, chiar de ziua lor.
Agnes Martin
Felix Tompos Micu
Victor Fulea
Sonia Latcu
Eduard Cîmpu
Robert Govoreanu
Alexandru Moldovan
Freya Ana Badiu
Maria Țichindelean
Antonia Moroti
Martin Maier
Alice Haloiu
Marco Mastrangelo
Maria Mastrangelo
Albert Mircea
Olivia Lara Popa
Vlad Lazar
Iris Trufin
Irina Vlasceanu
Mia Popescu
Madalina Țoc
Antonia Mazilu
Iustina Mazilu
Tudor Fracea
Iris Muresan
Anastasia Cojocaru
Ecaterina Cojocaru
Irina Jianu
Expoziția poate fi vizitată nonstop în vitrina spațiului de pe strada Tribunei nr 13.
EN: Children aged between 1 and 3 years paint freely.
It is known that children do not draw a cat, they make one.
Here is an experiment proposal: when does the transition from sincere and free expression to calculated and programmed representation occur?
Is there a specific, innate instinct for art? If so, what happens to it over time? If not, how are these drawings explained?
Martin. The word Agnes pronounced before saying her own first name.
Martin Edu. A project inspired by the relationship of Agnes’s parents with her and the story of an educational center based on the unique, magical, and fantastic relationship between parents and children.
Martin Edu Center is the place where children are encouraged to play, discover the world through experimentation, all with a smile; where they embrace and color; where they fly towards colors and fantastic worlds.
At Martin Edu, children aged between 1 and 3 years embark on the adventurous journey of their lives, full of charm, stories, and adventures. Alone or accompanied by Ralu, the little ones here start their first pre-school education classes, make their first friends, share their first toys, discover the first trampoline, the first panda bear, and the first soap bubbles.
At the Martin Edu Center, children paint in a glade, and then display their artwork at the art.nonstop exhibition, right on their birthday.
Agnes Martin
Felix Tompos Micu
Victor Fulea
Sonia Latcu
Eduard Câmpu
Robert Govoreanu
Alexandru Moldovan
Freya Ana Badiu
Maria Țichindelean
Antonia Moroti
Martin Maier
Alice Haloiu
Marco Mastrangelo
Maria Mastrangelo
Albert Mircea
Olivia Lara Popa
Vlad Lazar
Iris Trufin
Irina Vlasceanu
Mia Popescu
Madalina Țoc
Antonia Mazilu
Iustina Mazilu
Tudor Fracea
Iris Muresan
Anastasia Cojocaru
Ecaterina Cojocaru
Irina Jianu
The exhibition can be visited nonstop in the showcase at 13 Tribunei Street.