
10.09.2023-12.10.2023
RO: Pune-ți o dorință a apărut în mai la Balamuc, atelierul din Timișoara, odată cu rezidența artistică a lui Lucian Barbu și Gavril Pop. Era o expoziție de atelier a celor doi artiști și o serie de nouă evenimente în fiecare sâmbătă pe parcursul bienalei Art Encounters (parte din Platforma complementară). Se adresa oricui era interesatx de moduri de organizare și practici de muncă în colectiv ce implică visare, investigare, învățare, publicare, împărtășire și arhivare. Pe scurt. Deși la Timișoara expoziția s-a terminat în iulie, Gavril și Lucian continuă să își pună dorințe la Sibiu, la invitația Giei Țidorescu. Pentru o experiență completă, în cadrul deschiderii vă invită să contribuiți la desenul Cadavrul Autoexploatării, început la închiderea expoziției de la Balamuc.
Gavril Pop este interesat de vizualizarea proceselor cognitive și de conjuncția elementelor cunoașterii. De asemenea se preocupă de relația publicului larg cu arta și colaborează constant cu fundații și asociații din Timișoara în programe de mediere culturală dedicate expozițiilor de artă contemporană. A publicat texte critice în Revista Arta și Revista 22. Ca artist a colaborat cu spații independente și platforme artistice ca Lapsus, Draft, Secret Garden (Timișoara), Ivan Gallery (București), Camera (Cluj). Recent a participat în programul de rezidență artistică a spațiului niki e.v. din Hanovra.
gavrilpop.tumblr.com
Lucian Barbu explorează în practica sa artistică teme ca visarea, copilăria colectivă, maturizarea, procesarea traumei prin povestire vizuală, în desen și bandă desenată. Lucian face parte din colectivul de bandă desenată documentară ArtiViStory și a colaborat cu reviste românești precum Gen, revistă, POC! și DOR. În plus față de practica sa editorială, se preocupă să creeze lucrări de artă și publicații independente ce depășesc convențiile formale. În timpul liber colecționează jucării Polly Pocket.
lucianbarbu.tumblr.com
Balamuc este un colectiv artistic din Timișoara, pornit și menținut de Livia Coloji, Răzvan Cornici și Ana Kun din 2013. De asemenea, este și un atelier în Piața Libertății. O veche prietenie. Poate cel mai important ar fi că Balamuc e o platformă de artă colaborativă și comentariu social.
balamuc.org
EN: “Make a Wish” appeared in May at Balamuc, the workshop in Timișoara, alongside the artistic residency of Lucian Barbu and Gavril Pop. It was a studio exhibition of the two artists and a series of nine events every Saturday during the Art Encounters Biennale (part of the Complementary Platform). It was addressed to anyone interested in collective organization and work practices involving dreaming, investigating, learning, publishing, sharing, and archiving. In short. Although the exhibition in Timișoara ended in July, Gavril and Lucian continue to make wishes in Sibiu, at the invitation of Gia Țidorescu. For a complete experience, during the opening, they invite you to contribute to the drawing “The Corpse of Self-Exploitation,” started at the closing of the exhibition at Balamuc.
Gavril Pop is interested in visualizing cognitive processes and the conjunction of elements of knowledge. He also focuses on the relationship of the general public with art and consistently collaborates with foundations and associations in Timișoara in cultural mediation programs dedicated to contemporary art exhibitions. He has published critical texts in Arta Magazine and Revista 22. As an artist, he has collaborated with independent spaces and artistic platforms such as Lapsus, Draft, Secret Garden (Timișoara), Ivan Gallery (Bucharest), and Camera (Cluj). Recently, he participated in the artistic residency program of the niki e.v. space in Hanover.
gavrilpop.tumblr.com
Lucian Barbu explores themes such as dreaming, collective childhood, maturation, and processing trauma through visual storytelling, in drawing and comics in his artistic practice. Lucian is part of the documentary comic collective ArtiViStory and has collaborated with Romanian magazines such as Gen, revista, POC!, and DOR. In addition to his editorial practice, he focuses on creating artworks and independent publications that transcend formal conventions. In his free time, he collects Polly Pocket toys.
lucianbarbu.tumblr.com
Balamuc is an artistic collective from Timișoara, started and maintained by Livia Coloji, Răzvan Cornici, and Ana Kun since 2013. It is also a workshop in Liberty Square. An old friendship. Perhaps most importantly, Balamuc is a platform for collaborative art and social commentary.
balamuc.org